Gata copilaria! La munca cu tine!!!!

Sunt momente in viata cand pur si simplu ma trezesc de dimineata si vad ca sunt singura. Doar eu si cu mine. Uitandu-ma intr-o oglinda sparta de atatea blesteme si de atatea farmece. Plina de scarba ma spal pe dinti si pe fata si ma duc inapoi in camera. Intr-o camera aglomerata. O camera ca oricare alta dar cu multe amintiri. Multe. A-si considera-o cea mai buna prietena a mea. Nu m-a tradat, nu mi-a spus secretele, nu a ras de mine cand plangeam, cand tipam si cand ma rugam la unicul tablou - la tata - sa ma apere de rele si sa ma ocroteasca, sa fie alaturi de mine si sa ma ajute atunci cand imi e greu. De fiecare data el a avut grija de mine. Si-i multumesc! Coltul unde sunt icoanele. Coltul unde trosneste mobila mereu si mereu, semn ca e cineva prezent si ca "ma vede". Semn ca probabil ingerasii si tata sunt cu mine. Si lucru asta nu ma sperie, ci ma face sa zambesc trist si sa-mi zic in gand " tata, tata, tot aici esti".
Au venit zilele rele. Zilele in care nu ma mai pot considera un copil. Zilele in care dis de dimineata caut in ziar la "Oferte serivici" sau pe Bestjob.ro un loc de munca. Unul full time. Dar nu gasesc nimic. Caut "operator pc" si vad ca pentru un post, doar unul. ATAT. Vad ca sunt 15.453 de CV-uri aplicate. Nu-mi vine sa cred. Caut si caut. Lucrator comercial, operator chimist, tehnician chimist, ambalator, caut si nu gasesc nimic. Trimit cv-uri peste cv-uri si niciun telefon. Apelez la "pile". Nici ele nu mai sunt in stare sa ma ajute, sa ma scoata din cacatul asta numit Viata. Nici ele nu ma ajuta, nu-mi da un loc de munca ca sa imi iau si eu ce am nevoie. Nici ele. Cine sa ma ajute?!
Video-chat si masaj erotic. Atat. Sa se duca cine-o vrea. Eu nu accept asa ceva, nici nu concep asa ceva, nici nu vreau sa aud de asa ceva!
Stau ore in sir navigand pe internet in speranta ca voi gasi un loc de munca, ca voi da telefon si-mi va zice " maine vii la interviu" dar nici macar atat nu gasesc.
Unde sa ma mai duc, cu cine sa vorbesc? Cu mine si atat.
Nici bani de-o guma nu mai am. Sunt pur si simplu scarbita de viata asta plina de cacat. Exact. Scarbita.
Zi de zi aceasi viata.
Nu tu facultate, nu tu servici. Stau acasa. E groaznic. Sa nu-ti permiti sa-ti cumperi nicio carte. Sau, sa ai norocul sa ai o sora si sa-ti dea 30 de lei sa-ti iei o carte de Herta Muller ( momentan e o promisiune.) .

Asta e viata. N-am arme cu care sa lupt momentan. Astept un loc de munca, bani si apoi sa incep sa lupt. Pentru ca banii sunt armele permise intr-o asemenea lupta. Si daca n-ai, te ascunzi sub un morman de pamant. Care, poate, iti va fi mormant sau doar o ascunzatoare.
Astept. Si iar astept. Sanatate sa am. Ca forta ca sa lupt cu viata am!