5 ani

O vreme superba! Soare, racoare, liniste, frunze pe jos... Asa a fost si acum 4 ani... atunci cand am luat in mana dreapta pamant si am aruncat peste EL. Am ingenunchiat la Crucea lui de lemn pe care scrie N. 15.09 1966 - D. 15.11.2006. Azi la mormant. Tufanele mov inflorite, indreptate spre soare, mandre, si poate triste ca au radacina infipta intr-un mormant. Era o singura babuta proptita de un mormant. Isi plangea si ea, ca si mine, mortii! Te iubesc TATA!

Nervi de toamnă

de George Bacovia

E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

Prin gările cu firme-albastre

Prin gările cu firme-albastre

de Ion Minulescu

Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trâit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Şi setea noilor senzaţii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantaţii
De mătrăgună şi cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Şi gările cu firme-albastre!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbeşte,
Şi-n forţa aburilor cântă
Viteza roţilor ce creşte...

Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Şi coboară -
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Şi glas de cobe ce-nspăimântă!...

Doar trenul singur se-nfioară
De-atâta veşnică povară.
El singur poartă mai departe
Pachetele-omeneşti, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe bănci de pluş capitonate!...
Doar trenul suferă ofensa
Sclaviei negrilor "ad-hoc",
Ce poartă-n lectici mai departe
Pe cei născuţi să stea pe loc...

El singur,
El,
Şi numai trenul,
Creează-n urma lui distanţa
Monotonia
Şi refrenul
Din care ne-adăpăm speranţa
Toţi călătorii spre mai bine...

Şi numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul ştie-anume cine
Şi câţi din cei plecaţi aseară
Putea-vom mâine,-n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!...

hmm... nimic. din nou.

Scriu ca sa-i fac pe plac lui Andrei. Un ex-coleg de liceu asa cum zice el. Zice ca blogu e super. Sa-l credem pe cuvant? Eu nu l-as crede, asa cum nu ii cred nici pe ceilalti care zic ca "ai talent". Unde vedeti voi talent in propozitiile astea seci si fara logica? Am scris si probabil o sa mai scriu doar ca sa imi linistesc sufletul meu. Atat. Nu scriu pentru cineva, pentru ceva, scriu ca sa-mi zic un of sau ca pur si simplu ma plictisesc. Scriu idiotenii si cu asta basta! Va place, intrati pe blog, nu va place click pe X. Oh whatever!
Dupa cum bine stiti lucrez. Si imi este foarte bine. Ptiu, ptiu. Diferenta din munca in fabrica si munca de birou... hahahaha e o diferenta de mentalitate cum este intre America si Africa! De ras sau de plans? De niciunelea. Asta e viata! Nu noi ne-o alegem. Destinul. Dar apropo... destinul nu ni-l facem noi? Cine ne-a adus pe drumul X? Cine ne-a motivat de mergem  mai departe? Sa nu dam inapoi? Sa ne ambitionam? Cine? Noi, cei din jur sau destinul? Poate ca toti si niciunul.

Nu mai am inspiratie.

Vobiscum
de George Bacovia

În cercul lumii comun şi avar...
Mă zguduie de mult un plâns intern;
Şi-acest fel (de-a fi) va fi etern
Şi de nimic, pe lume, nu tresar.

... Dar vai, acei învinşi, pe veci pierduţi...
Ori în taverne, ori în mansarde;
Şi acei nebuni, rătăcitori, tăcuţi,
Gesticulând pe bulevarde...

Nimic important

Uf, nu am mai scris de ceva timp aici. Nu prea am chef, nu prea mai am ce sa scriu, nu stiu, nu mai vreau.
Am trecut prin multe "peripetii".... Mi-am gasit un loc de munca. Super tare. Stau la birou si "butonez" .... sunt Asistent Broker. Am invatat multe si mai am o gramada de invatat. Imi place la nebunie si ma duc la munca de placere :) . Dar intr-o zi, am cazut la pat. M-am imbolnavit grav. Am stat 6 zile la pat. Abia daca am putut sa ma duc la baie! Mi-a fost atat de rau incat il imploram pe tata sa ma faca bine. Si m-a ajutat! Am scapat de durerea de ureche. Maseaua de minte a fost de vina, si este si in acest moment. Dar nu mai "urlu" de durere. Am luat antibiotic si mai rau mi-a facut. Ameteli, greata si durere de cap. Am zis ca mor. Dar am trecut si peste asta. Anemia si-a aratat si ea coltii. Sunt piele si os. Noroc ci Vitamaxu asta care m-a pus pe picioare. Am trecut prin momente grele. Voiam sa ma fac bine ca sa ma duc la munca. Atat voiam. Si de saptamana viitoare am sa ma duc. Am noroc de o sefa  intelegatoare. E un om minunat!!!! Si ii multumesc ca m-a inteles si ca nu m-a dat afara. Putea foarte simplu sa zica " nu am nevoie de oameni bolnavi". Dar nu a zis-o!
Am fost la doctor. Degeaba! Daca nu ii ziceam eu sa-mi ia tensiunea, nici nu mi-o lua! 10 cu 6. Zi de zi imi luam tensiunea, mereu imi aparea "Error 005"... Am trecut si peste asta! Am fost la ORL, mi-a dat medicamente. IAr merdicamente?M-am saturat de ele!!! Urmeaza sa-mi fac analizele de sange! Sa scap si de asta si gata!
Un nou inceput! O noua viata!

Ne mai auzim! Cand? Nu stiu, probabil cand o sa am chef sa mai scriu... Dar de ce scriu? Pentru cine?! IAr am intrat in perioada aia in care vreau sa dau delete la blog....

Ea este Anemarie. Nepotica mea. Are 5 anisori. Si doi dinti "de scoala". O iubesc!

Trista-i viata...

Stii, dupa ce totu iti merge bine, se gasesti cineva sa-ti dea o palma si probabil sa te trezeasca la realitate. Dupa ce te trezesti din amorteala si soc incepi sa iti pui fel de fel de intrebari si sa cauti raspunsuri, solutii cine stie pe unde. Daca nu gasesti raspunsuri sau solutii printre cei vii, te indrepti spre cei morti. Ceri sfaturi unor tablouri sau icoane, unor oameni morti si putreziti, care probabil sunt deja intr-o alta lume, reincarnati in fel de fel de ciudatenii sau oameni care o duc bine sau sufera mai mult decat au suferit in viata ce a trecut.
Cauti si cauti raspunsuri. Toata viata. Parca viata asta e facuta doar sa-ti pierzi timpul cautand nu stiu ce raspunsuri favorabile si care sa-ti convina. Cand solutia la problema vietii este una neplacuta, te intrebi si cauti din nou solutii stiind ca aceasta este singura si unica solutie buna. Dar cauti, si cauti pana ajungi cu cearcane in suflet si cu ochii pierduti, cu ganduri negre sau cine stie ce nebunii, si uite asa ne pierdem linistea, speranta si fericirea, pe zi de ce trece.
Zi de zi suntem martori la fel de fel de ciudatenii, la fel de fel de probleme care se transforma in multe sisteme si cu extrem de multe necunoscute, si care nu stii cum sa simplifici o ecuatie ca sa ajungi la forma cea mai simpla si tot asa si toate se complica si din toate necunoscutele iti e foarte sau chiar extrem de greu sa afli doar una. Si viata e compusa din sute de mii de sisteme complicate. Si pentru astfel de probleme nu iti trebuie scoala propriu zisa, ci scoala vietii.
Mergi incet si cu sufletul pustiu pe strazile murdare si ude, trecand pe langa oameni, cine stie ce probleme au si ei, cine stie cum isi rezolva probleme, prin ce metode isi simplifica viata si ce raspunsuri primesc. Dar tu mergi. Se mai opreste cate un omulet si el trist si obosit de atata cautare si te intreaba daca esti bine, sanatos, iar tu ii zici ca "da sunt bine". E un raspuns mecanic spus mereu si cu toate ca esti bolnav, fizic, tu tot da, sunt bine raspunzi, nevrand ca cel care-ti pune intrebarea sa se alarmeze si sa-si complice viata lui deja complicata de atatea neajunsuri. Nu vrei sa fii o necunoscuta pentru altii. Iti pui o masca ca toata lumea sa te stie ca tu esti x,y,z... Dar dupa masca esti o necunoscuta pentru tine.
Si cand te bucuri ca ai gasit o solutie la o problema, cineva vine si iti complica si mai mult ecuatia.
Trista-i viata...

Si totul merge bine...

Viata merge intr-o directie buna. De la o vreme totul imi merge foarte bine. Vremea tine cu mine. Mintea imi merge foarte bine la matematica. Peripetiile se tin lant. De la intalniri neasteptate cu domnu X pana la peripetiile din corpul B.
Ieri, dupa ce am stat degeaba la domna C. si ne-am plictisit enorm, planurile credeam ca erau date peste cap iar totu parea ca se duce pe apa sambatei. Dar n-a fost asa. Pe la ora 5 ne-am retras in laboratul dirigai si am facut multe, si cand va zic multe, credeti-ma ca asa e, exercitii la matematica. Am dat si un test. Profesoara ? Ah, Elena B. Pe langa faptul ca e ea mai intepata si foarte serioasa atunci cand explica ceva, si-a luat si rolul foarte in serios. Lectii-exercitii(foarte multe) - test- corectat cu rosu-observatii-si nota. Daca aceasta fata v-a reusi sa ma scoata la lumina si va reusi sa ma faca sa inteleg matematica, inseamna ca meseria ei de viitor sigur va fi una de cadru didactic. Dupa ce am terminat de invatat, am plecat. Asta pe la 7 si ceva. Verificam gazele, geamurile, inchidem laboratorul si dam sa iesim din corpul B. Deschide usa inchisa :)) . Ramasesem incuiate in scoala. Cand am vazut usa inchisa, a cazut ceru peste mine. Deja ma gandeam ca acolo dorm la noapte. Dar noroc cu telefonu' asta. Noroc cu creditu si cu nr lui vali. Il suna Elena pe Vali si ii zice ca am ramas blocate. Culmea, el ne inchisese... Intr-un final, a venit alt bodyguard si ne-a deschis usa. Am respirat usurate. Cum sa se intample una ca asta?! Iubesc scoala, dar nici sa dorm la scoala nu imi doresc. E prea de tot . :)) Nimeni nu mai era in scoala. Of, ce face matematica din oameni :)) din cauza ei era sa ramn in scoala. Dar cu tot raul inspre bine. Am fost sa ne plimbam, sa ne oxigenam creierul. Era cald si frumos afara. O seara minunata. Ne-am intalnit cu domnu X din nou. Am mai palavragit noi pe acolo, si intr-un final trebuia si domnisoara Elena sa plece acasa. Si asa face aproape o ora pe drum. Iar eu 5 minute. A ajuns cu bine acasa si ziua s-a incheiat cu bine.
M-am inscris online la facultate. Abia astept sa ma inscriu si la secretariat, sa platesc si sa stiu sigur 100% ca sunt oficial studenta la UPB-Facultatea de Chimie Aplicata si Stiinta Materialelor.- Inginerie Chimica. Ca doar am terminat liceul de chimie, specializare - chimie industriala. Ce alta facultate sa fac? Asta e singura care ma incanta si care imi doresc din toata inima. Iar parerile persoanelor care au terminat facultatea m-au facut sa imi doresc si mai mult. Cu toate ca marea majoritate au zis ca "mamama mama e foarte grea" e pe naiba! N-o fi dracu pe pamant!!! Daca ele au terminat facultatea, eu de ce sa n-o termin?! N-or fi ele mai destepte ca mine. Toti suntem destepti, doar ca tre sa stim cand si cum sa ne exploatam potentialul. Eu in liceu nu mi-am exploatat potentialul nici macar 5% pt ca nu s-a facut nici scoala si nici nu am avut de ce sa invat. Asta a fost prostia mea, dar nu pot eu sa trag profu de maneca si sa-i zic sa se trezeasca dracului la realitate si asa cum el a prins invatamantul romanesc din perioada comunista unde respectul, educatia, si invatatura erau litera de lege asa mi-as fi dorit sa fie invatamantul romanesc din zilele noastre. Dar acum prostia, impertinenta si pilele sunt pe primul loc. Se zicea o data ca profesorii au painea si cutitu, acum au pe dracu! Nu mai au nimic! Elevii se joaca cu ei. Nu ii lasa corijenti, nu ii exmatriculeaza, nu ii pune la munca de jos-pentru ca merita- nimic! De ce?! Pentru ca scoala nu mai e scoala. Acum se joaca de-a scoala! Asa cum faceam eu cu papusile, dar e o diferenta, profesoara fiind eram exigenta. Acum profii sunt ceva "lasa-ma sa te las" si fiecare isi vede de pizda masii! Dar sa vedem partea plina a paharului. Exista int-adevar pe cale de disparitie profesori adevarati care lupta pentru elevi si sa ajunga undeva sus! iar eu pe acesti profesori ii admir si ii respect! Restu de "lasa-ma sa te las" sunt ca niste marionete si din pacate se lasa manipulate de directori, inspectori si parinti de bani gata cu pile piloase. Pe langa faptul ca de sus de undeva deja s-a inceput indobitocirea elevului simplificand materiile si incercand sa ne stearga din memorie cultura noastra romaneasca, istoria si pe toti oamenii care au facut bine tarii, acum si "profesorii" fac aplica aceasta "lege".
Iar cei de sus vor sa nu mai stim nimic de noi. Sa-i lasam in pace pe ei, sa ne fure in liniste si noi sa nu ne mai "ratoim" atat la ei reprosandu-le nu stiu care personalitate din trecut care a facut bine tarii. Din pacate tara noastra nu se va mai numi Romania, ci UE. Unde noi nu o sa mai stim de unde am venit si cine suntem cu adevarat. Copii copiilor nostri nu or sa mai aiba cultura si istorie! si asta e un lucru foarte trist. Dar noi poporul nu avem un cuvant de zis, pentru ca nu suntem uniti si dorinta nu e una singura si revolutia din '89 a fost una dura pentru toti. De aceea preferam sa inchidem ochii si sa ne ducem traiul mai greu ca in Africa. Trist, foarte trist. Din pacate eu nu am cum sa schimb nimic. Eu doar trebuie sa-mi vad de visul si drumul meu si poate o sa prind un avion si sa plec din tara! Poate!

Eu am sa merg inainte, cu fruntea sus, si stiu ca acolo sus cineva e mandru de mine si ca ma ajuta mereu!!! Si cu siguranta, daca traia, eu ajungeam undeva sus, dar nefiind printre noi, eu, acum, trebuie singura sa descopar ceea ce trebuia el sa-mi arate. Dar nu e nimic. Pot si singura :D
Te iubesc tati!!!!!!!!!!!!

"Fractalii - Vânătoarea dimensiunii ascunse - Geometria fractală şi aplicaţiile ei numeroase"

Va recomand din suflet sa urmariti acest documentar "Fractalii - Vânătoarea dimensiunii ascunse - Geometria fractală şi aplicaţiile ei numeroase"

Pe mine m-a lasat masca acest documentar! L-am vazut de cel putin 3-4 ori. Matematica asta nu numai ca e buna la scoala ca sa treci clasa (ironic vorbind) ci si in viata de zi cu zi! 

http://antiiluzii.blogspot.com/2011/02/fractalii-vanatoarea-dimensiunii.html

 Un alt site interesant, unde gasiti mai multe documentare extraordinare! http://www.pbs.org/wgbh/nova/

Optimism de pesimist

Optimism de pesimist

 de Boris Ioachim

Să fii printre oameni, să râzi, să vorbeşti
Şi glume şi basme senin să rosteşti
Şi, totuşi, în tine, trăgând tot mai greu,
Să fiarbă tristeţea şi sila mereu.

Prin lume să umbli, cu zâmbet curat,
De tot ce-i prin preajmă să fii fermecat
Şi sfaturi de aur la semeni să arunci –
Când nu ştii de unde – şi unde te duci.

Să fii optimist, să fii foarte-atent,
Nicicum, niciodată, să nu pari absent -
Când singurătatea te sapă avan
Şi somnul ţi-e, zilnic, feroce duşman,

Şi sigur pe tine, să-arăţi orişicând,
Jignirea şi ura s-o-ntâmpini zâmbind -
Când vremea te-mpinge, parşiv, spre neant
Şi toţi cei de-aproape te-njură savant.

Răbdarea să-ţi fie la cheie breloc,
Să crezi în visare, să crezi în noroc -
Când tu ştii, prea bine, că totu-i meschin
Şi scârbe, în valuri, din zare tot vin...

În lumea aceasta, prea plină de proşti,
De vrei să fii sincer – doar ura cunoşti
Şi singur, în tine, te-nchizi tot mai des -
La mijloc, e-n toate, vulgar interes.

Iubirea-i o vorbă, rostită cu sârg –
Dar goală de sensuri, când ura dă-n pârg...
Hai, suflete, ajungă-ţi atâta bocit –
Amestecă-te-n humă - şi pari fericit!

Depresie 1 si 2

 Depresie 1

 de Boris Ioachim

Viaţa mi-a scăpat printre degete…
Tâmplele, tâmplele în van au albit;
Pustiul mă soarbe fără să pregete -
Copilul din mine, chiar azi a murit.

Şi spaima mă seacă de orice cuvânt
În ce şi la ce mai pot să mai sper?
Lipsit îmi e traiul de orice avânt
Nimic nu-mi dă lumea - nimic nu-i ofer.

E ceaţă-n fereastră şi-n ochii mei stinşi
Şi-un frig de sfârşit de lume m-apasă...
Sunt frate de suflet cu toţi cei învinşi
Şi nicăieri nu mă mai simt acasă.

Câtă tristeţe şi dor aprins am purtat,
Şi câtă iubire în mine-am avut!
Străine-mi sunt toate, trecutu-i uitat
Şi vii sentimente demult am pierdut.

Viaţa mi-a scăpat printre degete…
Zadarnic, în van, am sperat, am trăit;
Moartea mă cheamă fără să pregete
Şi tâmplele, ah, tâmplele ce mult au albit!


Depresie 2

“Trage, babă, bobii şi-mi ghiceşte
Codrul de ce-ngălbeneşte,
Omul de ce-mbătrâneşte?
Codrul de zăpadă grea,
Omul de inimă rea.”

Popular

O! Vine-o vreme-n care nu poţi să mai visezi
Şi dragostea nu-nseamnă decât cuvinte goale
De nimeni nu-ţi mai pasă, în nimeni nu mai crezi
Deşi, în pieptu-ţi putred, simţi sufletul cum doare.

Te roade oboseala şi frica te cuprinde
Vezi ani că trec în goană, fără să faci ceva
Şi viciu-n plasa-i deasă încet, încet te prinde
Eşti gol de sentimente şi rece-i inima.

Nimic nu îţi mai place, nimic e viaţa ta
Ţi-e falsă veselia şi nu mai speri nimic...
În egoism feroce ţi-se schimbă dragostea
Şi nici un drum spre soare nu vezi, oricât de mic.

Nu poţi privi-nainte, înapoi n-ai ce să vezi,
Îţi simţi nemernicia ca pe-un pietroi în cârcă
În nopţi reci se prefac a zilelor-ţi amiezi
Şi simţi, tot mai aproape, a morţii hâdă hârcă.

Te învecheşti în rele, nu poţi să te mai schimbi,
Nici cântec, nici viers dulce în tine nu vibrează...
În propria-ţi mocirlă te tăvăleşti, te plimbi,
Şi nu mai ştii când mintea ţi-e beată sau ţi-e trează.

Frumosul te scârbeşte, urâtul ţi-l faci frate,
Doar uneori, în treacăt, mai spui că ai greşit
Iar câteodată-n noapte, auzi în geam cum bate
Speranţa de-altădată, şi al inimii trecut.

Hai, ploi, spălaţi-mi sila şi al inimii noroi,
Spălaţi-mă de rele, de lacrimi şi de frică,
Aduceţi-mi speranţa şi visele înapoi
Şi rupeţi vălul negru ce sufletul mi-l strică.

Cand esti ranit, mergi mai departe!

   Ce aiurea e cand nu ai pe nimeni langa tine, cand ai nevoie de un sfat nimeni nu e sa ti-l dea, cand esti debusolat si nimeni nu vine sa te ajute sa-ti revi, cand ai nevoie de alinare si nimeni nu e sa-ti ofere... cand te simti abandonat si nimeni nu e sa-ti zica ca nu e asa... cand incerci sa zbori cu aripile frante si nimeni nu te ajuta sa te ridici, cand vrei sa mergi mai departe si nimeni nu e ca sa te sustina, cand pleci la lupta si nu ai niciun soldat langa tine... cand vrei sa ajungi la finish, ti se pun multe piedici si nimeni nu te ajuta sa te ridici...
   Esti singur si nimeni nu e langa tine! Singur, ranit si trist! Mergi mai departe, tarsaind picioarele, stergandu-ti lacrimile si incercand sa vezi luminita de la capatul tunelui. Mergi singur intr-o directie doar de tine stiuta. Pe un drum plin de vipere si tarantule. Incerci sa te feresti de ele. Dar intotdeauna exista o vipera care sa te muste. Dar mergi ranit inainte.. si tot asa... toata viata. Ce trista-i viata!
   Cati dintre voi mergeti inainte cu hainele jupuite si murdare, cu lacrimi in ochi si cu sufletul pustiu, cu aripile frante si cu durere in suflet, raniti si abandonati?

Refren

de Ana Blandiana

La cei ce acum îşi încep călătoria prin regnuri
În pântecele mamelor lor
(Ah, viitorul!)
Sau poate nici n-au ajuns până acolo
Şi mamele lor sunt încă fetiţe jucându-se
Cu elementele chimice nedevenite sămânţă
(Ah, viitorul!)
La ei mă gândesc,
La momentul în care vor vrea să afle
Cum am reuşit;

La cei ce vor fi
Incapabili să-şi imagineze
Şi neînstare să vadă
Prin fereastra murdară
Întotdeauna închisă
Între decenii
(Ah, viitorul!)
Cruzi şi încă oneşti,
Netrecuţi prin târgul de sclavi,
Prin mezatul ideilor
(Ah, viitorul!)
Pe ei îi visez
Întrebându-se
Cum de nu mi-am pierdut
Nici viaţa, nici minţile;

Cei ce acum nu sunt
Decât o iluzie incertă,
O presupunere optimistă
(ah, viitorul!)
Mă vor întreba
În limba lor necunoscută
Cum de am reuşit să ajung
Până la ei,
Dacă voi ajunge
(ah, viitorul!)

Şi eu voi simţi
Că nu le pot răspunde
"Prin absurd",
Pentru că absurdul e o noţiune
Intraductibilă
Dintr-o epocă în alta.

Moarte în lumină

de Ana Blandiana

1

Tu ştii
Câte aluviuni
Lasă în mine apa curgătoare a zilei
Şi ce eroică beznă îmi trebuie
Să mă curăţ de ele
Şi cum,
Atunci când ochii mei abia au uitat
Forma străină a corpurilor
Şi nici o rază
Nu le mai tulbură adânca vedere,
Urechile înspăimântate
Încep să distingă
Scurgerea timpului
Din nou înspre zi.
Împins,
Întunericul primeşte contururi,
Se face impur şi se mişcă,
Înălţat din zăpadă
Câinele ascultă ceva,
Paznicul începe să-şi închidă
Mantaua.
Ajutor, strig
Sperând
Că ar mai putea cineva
Să-l oprească.
Dacă
Nu s-ar mai face dimineaţă? -
Întreb sperând
Că mă mai poate ajuta cineva.
Dacă nimic nu s-ar mai clinti?
Dacă nu s-ar mai pune în mişcare
Imensa roată
Care mă trage pe zi?

2

Numai de tine atârnă asta, tată,
Numai de tine depinde
Ca-n leagănul cald
În care singur m-ai născut
Să-mi vii alături.
Braţele mele tu mi le-ai făcut
Şi-n întuneric te găsesc pe tine,
Şi răsuflarea mea,
Din răsuflarea ta înmugurită,
Lângă clavicula-ţi subţire
Numai noaptea o simţi,
Şi doar din beznă ochii tăi mă văd,
Şi mi-e atât de bine,
Şi ţi-e atât de bine.
Iubitul meu, Doamne, tatăl şi fratele meu,
Nu prăvăli deasupra mea lumina
Ca să dispari în albul ei prăpăd.
Nu-ţi fie teamă de mine!

3

Dacă nu s-ar mai face dimineaţă,
Dacă alunecosul pisc al nopţii
Nu mi-ar fugi mereu de sub picioare,
Cine ar îndrăzni să înjosească
Noptoasele mele izbânzi,
Singurătatea fără ţărm în care
Te simt din când în când cum vii
Şi-apoi te zbaţi să te desprinzi?
E păcat, Doamne, că te-nchid în mine
Ca-ntr-o capcană, ca să te mângâi?

4

Împotriva ta
Cine-ar îndrăzni să-mi vină-n ajutor?
Soarele numai pe tine te-ascultă
Şi-odată cu soarele
Cresc în jurul meu
Pădurile de ochi
Mângâioşi, umili şi uzi.
Ajutor, ajutor,
Numai tu le poţi porunci să adoarmă,
Numai tu,
Fratele meu întru negăsire,
Tu,
Întru căutare mire,
Tu,
Cel ce-ţi astupi cu aripa urechile
Să nu mă auzi.

5

Nicicând n-am fost mai muritoare
O, spinii tăi îmi intră-n umăr dulci,
Eşti prea aproape
Ca să simt durerea
Când capul lin pe pieptul meu îl culci.
Se face noapte peste calendare,
Te leagăn, tată,
În leagănul meu
Şi-mi vine să surâd
Când îmi aduc aminte
Că fiul meu cuminte-i Dumnezeu.
Dar noaptea-l creşte şi mi-l face frate
Şi uită că mi-e frate în curând,
Lângă clavicula-i subţire
Gura mea sfântă respirând
O clipă numai indecisă.
Şi apoi
Devii din nou părinte.
Ce spaimă dinainte
De-a fi şi eu pe lume
Te face să chemi zorii peste noi?
Când m-ai născut
Te-ai bucurat.
Ce nostalgie a puterii tale
De dinainte de-a iubi
Te face
Să răsuceşti lumina-n amândoi?

6

În jurul meu pădurile de ochi,
Locul câinelui desenat pe zăpadă,
Paznicul dormind în soare undeva.
Din ce în ce mai muritoare,
Ce păcat - murmur şi nu înţeleg
Dacă păcatul îl plâng
Sau speram doar să vină.
Aştept curată noaptea următoare
Şi următoarea moarte în lumină.

Asher Lane - New days

De vorbă cu mine însumi

De vorbă cu mine însumi

de Ion Minulescu

Vorbesc cu mine însumi, cum aş vorbi c-un frate
Întors rănit din lupta cu zilele de ieri,
Şi parcă tot nu-mi vine să cred că n-am dreptate -
Că El şi Eu nu suntem decât acelaşi frate,
Şi-aceeaşi rană-i doare pe ambii scutieri.

Armurile alt'dată pătate de rugină
Azi par mai sclipitoare decât oricând,
Iar spada,
Încrucişată-n luptă de-atătea ori,
E plină
De sângele netrebnic al celor ce cad prada
Aceluiaşi proteic şi veşnic Torquemada.

Vorbesc cu mine însumi şi-mi zic:
- De ce mă minţi
De-atâţia ani de-a rândul că tu eşti cel mai mare
Din toţi îmblânzitorii cohortelor barbare,
Că-n gestul tău palpită străvechile altare,
Iar vasta catedrală, zidită de părinţi,
Cu-ntreaga-i melodramă de Dumnezeu şi sfinţi,
O poţi schimba-ntr-o clipă,
De nu ţi-ar fi ruşine
De bărbile lor albe,
De mine
Şi de tine?

Vorbesc cu mine însumi şi-mi zic:
- De-atâţia ani,
De când mă porţi spre-acelaşi sublim necunoscut,
De ce mă minţi cu-aceleaşi îndemnuri de temut
Şi-mi profanezi credinţa cu-acelaşi prefăcut
Surâs -
Citit pe buze de josnici curtezani?
De ce din armonia supremelor cântări
Azi nu se mai aude decât grozavul urlet
Al celor ce se-neacă în descărcâri de tunet
Departe,-n cine ştie ce profunzimi de mări!...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Mă simt aşa de singur, c-aproape-mi este frică
Să mai vorbesc cu mine,
Şi-mi zic:
- Ascultă, frate,
Ascunde-ţi rana,
Uită c-ai fost rănit şi tu -
Tu, ce-ai strivit atâţia ce nu se mai ridică -
Te scutură de greul armurii-nsângerate;
Iar celui ce te-ntreabă de-ţi sunt sau nu-ţi sunt frate
Răspunde-i: "Nu".

Am revenit...

Blogul a primit o bine meritata vacanta! M-am intors de la Piatra Neamt pe 4 ianuarie... dar nu am avut absolut niciun chef sa scriu pe blog.. Nici acum nu am chef...
A fost frumos in vacanta... m-am relaxat, m-am distrat.... a fost de vis.... nici nu credeam ca o sa fie atat de frumos... incepand cu peisajele si terminand cu bunicii Claudiei, care sunt de nota 10!
Cu ocazia asta mi-am incarcat bateriile cat pentu jumatate de an, pentru ca la vara am sa plec iar(cred eu) si am avut timp sa-mi pun gandurile in ordine!
Am inceput cu dreptul anul, alaturi de prieteni si cu multi bani in buzunar! Sa vedem daca asa imi va merge tot anul...
Am trecut prin multe peripetii la intoarcere... Nu am mai gasit bilete la autocar pentru ora 2 si nici 4.. ci la 12 noaptea... si sa stam in Piatra Neamt atatea ore, niciodata! Pana la urma a tras o fuga Claudia pana la  Gara si am avut noroc... era un tren la ora 2... Toate bune si frumoase! Am avut doua ore libere... ne-am plimbat prin Piatra Neamt, am fost la cumparaturi, am mancat o prajitura... si ce s-a gandit Claudia, ca ne vor ajunge doar doua strudele, un senvis si un litru de apa... la doua persoane si 6 ore de mers cu trenul. Eu i-am zis ca nu o sa ne ajunga, dar ea "betmen, betmen".... Si la jumatatea drumului, dupa ce am mancat, bineinteles ca am baut apa cu portia! Foarte tare a fost, ea imi tine cont cat beau, dar si eu la randul meu >:) ... In fine, am ajuns cu bine in Bucuresti, cam pe la 10 seara... facusem cam 14 ore pe drum( de la 8 dimineata plecate de acasa)... Cand am plecat de acasa, erau -20 de grade Celsius.. cand am ajuns in Bucuresti, muream de cald! Mama dardaia in gara( si statuse doar 15 minute) iar noi cu gecile deschise, muream de cald... Probleme ne-au facut si bagajele... doua trolere, un geamantan, doua ghiozdane si gentuta de la aparatu' foto! si... doar eu si Claudia!
Cat am stat la tara m-am ingrasat 3 kg si jumatate! Dar din pacate la mine nu se vede... ar cam trebui sa mai pun 5 kg... :P unii se lupta sa slabeasca iar altii sa se ingrase... ce aiurea!
Observati ca n-am niciun chef sa scriu, dar scriu ca sa vedeti ca nu am murit inca!
Poze gasiti si pe picassa ( un click pe pozele cu Anemarie, de pe blog, si o sa gasiti si pozele de la tara).

Va pup.
Aveti grija de voi!