Vama - Cantec de gasit

Asculta mai multe audio Divertisment

Cantec de gasit

Alerg nebun
Si-mi scoate inima fum si cant
Un cantec fara vreun rost adanc
Te caut pe toate strazile
Din viata asta.

Tu poate oi fi
Ascunsa dupa vreun zor de zi
O lume-ntreaga sta intre noi
Dar am un cantec si-am sa cant
Pan’ ai s-auzi.

Am sa-i conving
Pe toti nebunii din viata mea
Sa cante pana cand sunetul
Va sparge si usa ta si-ai
Sa-ntelegi ca nu esti singura

Eu cant si nu ma opresc
Sa stii
Sunt doar jumate’ de om
Alerg
Sa ma topesc in tine si sa ma-ntregesc...

Alerg nebun
Imi scoate inima fum si cant
Un cantec fara vreun rost adanc
Te caut pe toate strazile din viata asta

Paradoxul zilelor noastre

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:

cladiri mai mari, dar suflete mai mici;

autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.

Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;

cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.

Avem case mai mari, dar familii mai mici,

Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;

avem mai multe functii, dar mai putina minte,

mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;

mai multi experti si totusi mai multe probleme,

mai multa medicina, dar mai putina sanatate.

Bem prea mult, fumam prea mult,

Cheltuim prea nesabuit,

Râdem prea putin,

Conducem prea repede,

Ne enervam prea tare,

Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,

Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si

ne rugam prea rar.

Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.

Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.

Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa

ne facem o viata,

Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.

Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme

când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta

cu un vecin.

Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.

Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.

Am curatat aerul, dar am poluat solul.

Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.

Scriem mai mult, dar învatam mai putin.

Planuim mai multe, dar realizam mai putine.

Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.

Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai

multe informatii, sa produca mai multe copii ca

niciodata, dar comunicam din ce în ce mai

putin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei

încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;

profiturilor rapide si relatiilor superficiale.

Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar

mai multe divorturi,

Case mai frumoase, dar camine destramate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,

scutece de unica folosinta,

moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,

corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice

stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.

Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,

dar nimic în interior.

Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta

scrisoare si în care

poti decide

fie sa împartasesti acest punct de vedere,

fie sa stergi aceste randuri.

Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,

Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.

Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te

veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va

pleca de lânga tine.

Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de

lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe

care o poti oferi cu inima si nu te

costa

nimic.

Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si

persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o

spui din inima.

O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci

când sunt sincere.

Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa

pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea

persoana nu va mai fi lânga tine.

Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti

timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le

ai.



"Paradoxul zilelor noastre" - Octavian Paler

Ariciul din spatele blocului si "diriga cu pojar"

ha ha ha.... Stateam pe geamul de la balcon si vorbeam cu Claudia N. .... Ii povesteam de "diriga si pojarul"... Bineinteles ca era o pacaleala de 1 Aprilie. Intre timp ma uitam pe jos, am vazut cateva rame, se plimbau, sau eu mai stiu ce faceau ele... apoi vad o ditamai broasca. Cat timp am vorbit cu Naf naf nu i-am facut nimic broscutei. Dupa ce am terminat de povestit si palavragit pe la telefon, apare nepotica in camera. Bineinteles ca a vrut si ea sa stea pe geam sa priveasca printre crengutele inmugurite si inflorite de corcodus, stelele. Nu m-am putut abtine si i-am aratat broscuta sau broscoiul sau broasca imensa, cum vreti voi s-o numiti. Bun.... Incepe nepotica sa scuipe...( joaca de copil ). Aia nici ca se misca de acolo.... A ramas saraca fetita fara saliva pentru o broasca . Penibil. M-am gandit sa rup un carlig si sa-i dau bucatelele ca sa arunce in ea... De doua ori a aruncat ea pe langa, logic, si hai ca a treia oara sa arunc si eu... Ciu-ciu. Nici eu nu am nimerit. Si stau la parter, deci distanta e foarte mica... In fine... Apoi, am luat sticla de 1l jumate de apa. ( este pentru flori, sau mai bine zis, era ) ... Si incep sa arunc cu apa pe broasca... Hop. tzop-tzop. Arunc si eu si nepotica toata apa. Rasete si urlete. Imi era un pic jena, asa... nu de alta dar incepusera sa se aprinda luminile din blocul de vizavi. Dupa ce am terminat distractia, ne pregateam sa plecam, sa inchid geamul, sa trag perdeaua si directia bucatarie, baie si prin toata casa, ca sa ne jucam. O dau jos pe nepotica de pe scaunel si ma mai uit eu o data jos. Cand colo ghici ghicitoarea mea ce vad. UN ARICI. Mare, frumos, cu tzepii mari, la capat albiciosi. Sarea precum un iepuras. Du-te fuga in casa, strig-o pe mama, bunica, cumnat sa vina sa vada ariciul din spatele blocului. Pana cand au venit ei, ajunsese ariciul "meu" sub geamul urmatoarei urmatoarei camere. Vine cumnatamiu, se uita, zice ca e sobolan.. De unde... Apoi se strecoara si mama cu chiu cu vai si vede ariciul tocmai la doua camere distanta, pe la vecina... si ea s-a intrebat "oare nu e sobolan?" Nu, nu este. I-am povestit... Ne-am mai chiorat noi acolo, nu era deloc lumina... Intr-un final a intrat ariciul meu in gradina si acolo a ramas. Pe cuvant, nu am vazut in viata mea un arici. Stiam ca nu sta printre betoane ... Acum stau si imi pun intrebari ... de unde a iesit? Cine l-a adus? Cu ce se hraneste? Oare mai sunt si altii? Poate o sa-mi raspund la intrebare sambata sau in urmatorul weekend cand voi iesi in gradini sa fac ordine si "disciplina"...
aaa.. Si mor de ciuda ca nu l-am putut fotografia, ca bateriile de la aparat sunt puse la incarcat... ca de' atunci cand a iesit curcubeul am incercat sa fac poze, dar ciu-ciu baterii... Deci nici pe acel curcubeu nu am reusit sa-l fotografiez.. Din pacate. Dar cu siguranta o sa mai apara si alte curcubee. Sa-mi fie invatatura de minte, sa-mi pun bateriile la incarcat ori de cate ori e nevoie.

Asta-i povestea cu Ariciul.

Vreti sa stiti si povestea cu "diriga si pojarul"?
Nu o sa va zic. A fost o pacaleala de 1 Aprilie. Si atat.