Elegie

Octavian Paler

Mai bine să umplem cu flori
toate craterele vulcanilor,
să uităm morţii neîngropaţi
şi vîntul să caute singur
ce mai e de găsit prin cenuşă,
mai bine să ne ducem departe de rănile noastre,
să nu regretăm nimic şi să cultivăm trandafiri,
mai bine să fixăm sărbătorile
în zile fără memorie,
mai bine să ducem ucigaşilor crini
şi să-i decalrăm inocenţi,
mai bine să convingem fantomele
să ne lase în pace,
să ne ducem departe de rănile lor
şi cît mai discret,
să nu deranjăm cu tristeţile noastre pe nimeni,
înainte de a spune că toate acestea-s fireşti.

Fotografii II

Daca v-au placut pozele facute de mine, arunca un ochi si AICI

Si am actualizat albumul Portrete si The best picture


Nepotica mea va saluta si va pupa!



Mari batai de cap am avut cu Anemarie. Am imbracat-o superb. Am vorbit cu ea "Anemarie, mergem in Iore, facem poze de revista", "Da Marina, facem multteee poze"
Bun.... Si cand colo in Iore pe la 2 jumate 3 erau sute de oameni. Copilului i s-a facut rusine si n-a mai vrut sa faca poze... Uite cine mi-a stricat mie dupa amiaza :( Dar oricum, cateva poze am reusit sa fac. Putine, dar bune. Dupa parerea mea :)

Fotografii I

Ieri, dupa ore, am tras o fuga prin Ior. E atat de frumos, acum, toamna, in parc....

Arunca un ochi AICI

Iar aici sunt cele mai bune poze facute de mine.

Sunt incepatoare, stiu :)
Of, de-as avea un aparat foto doar al meu ........ ce bine ar fii!


V-am pupat!

O zi placuta in continuare

N-ai cum sa-i vorbesti vietii

Sunt obisnuita cu sentimentul singuratatii. Nu ma mai sperie nimic.
Mergi incet, cu capul in jos, scarbit si plin de sila. Nu-ti mai convine nimic. Nimeni nu te mai face fericit. Interesul oamenilor e sa te faca sa suferi. Sa bage cutitul mai rau in inima. Sa-l invarte de doua ori si sa-ti rada in nas. Sa iti intoarca spatele razand. Si tu, apoi, sa te ridici si sa mergi din nou inainte. Pentru ca "viata" nu te asteapta. Ea se scurge ca nisipul intr-o clepsidra. Nu te lasa sa-ti mai legi din nou sireturile. Mergi cu ele desfacute, te impiedici, dar mergi inainte. Asta e cel mai important. Lovit, batut, injunghiat, scarbit, ranit, tu tot inainte mergi. Oricum, nimanui nu-i pasa de tine. Sau de mine.

Fiecare iubeste in felul lui. Unii nu inteleg iubirea altora. Altii o iau ca pe o dusmanie. Altii pur si simplu nu o vad. Eu, nu o simt. Dar merg inainte. Am doar 20 de an si mi-e groaza de "viitor".
N-ai cum sa te bati cu viata. N-ai cum s-o opresti. N-ai cum sa-i zici " cucoana, stai o clipa sa-ti vorbesc". In niciun fel si chip. Ea te ignora. Si te duce spre moarte.

E trist. Dar orgoliul e mare. Capu` sus si privirea inainte. Lovit, ranit, trist, sictirit, mergi inainte. Devin-o o piatra. Fara sentimente si fara regrete. Sau devin-o un om mult mai bun, dar pregateste-te de mult mai multa suferinta!

Viata merge inainte!

Am renuntat

Nu ma mai duc la munca. Ieri mi-a fost rau. Am zis ca decat sa ajung in spital cu perfuzii, mai bine renunt acum, cat mai pot. De la 50 si cv de kg am ajuns la 47. Deci stres, oboseala, suparari. Toate si-au spus cuvantul. Sunt un cadavru! Ma mir cum de mai pot sa mai merg si nu cad pur si simplu pe strada! Mi-e groaza.

Consider ca aceasta meserie nu e de mine. Cere mult efort fizic, si drept dovada eu nu pot. Cu toate ca stateam jos 8 ore, dar concentrarea si rapiditatea m-au doborat. Nu sunt o masinarie. Pur si simplu nu mai puteam ridica capul de jos. Nu mai vedeam nimic. Nu mai pot!

Mestera imi zisese sa stau cateva zile sa-mi revin. Dar nu mai pot.
Mi-e groaza cand am sa vorbesc cu sefu. Am sunat ieri de n ori dar avea ambele telefoane inchise.
Ah, si diseara iar sa sun.. Ce sa-i zic? M-o intelege? OF.

Ieri vorbisem cu un tip sa ma angajeze. Dar trebuia sa stiu photoshopul si engleza la perfectie. Ciu ciu! Si aici viitorul suna super bine. Dar eu nu am timp sa invat acum engleza si photoshopul. Si plus de asta am un calculator praf. Mai rau ca o rasnita face... ca de' dragul meu unchi cam imi pune in unitate toate resturile lui. Dar fie. Mai tre sa zic ceva? sunt la mana lui, pana imi voi permite sa-mi iau eu un laptop. Dar pana atunci ciocu mic.

Arde camasa pe mine. Am nevoie urgenta de un job. Nici eu nu stiu ce fel de job. Pur si simplu nu stiu ce e de mine, la ce pot face fata, la ce ma pricep mai bine.
Doamne ce bine era la scoala... Aolo........ era SUPERB!

Zi de zi iau bestjobu la puricat, anuntul telefonic, anuntul de la a la z...Mortii lor! Te pisi pe ele ca daca nu ai pile iti da cu flit!
Cu o pila la hofigal sau chiar cu doua nici pana in acest moment n-am primit niciun telefon.

Dar....... ce sa facem?!
Citisem o stire cum ca 7 persoane se bat pentru un singur post!
Clar o sa-mi gasesc eu job, neavand nicio experienta, la pastele cailor!

Daca stie cineva, la o redactie, la un ziar, ca tehnoredactor... sa-mi dea un mesaj.
Sa nu zic c-am facut Cursul ECDL degeaba. Ca la competente digitale nu m-a ajutat deloc!

Concluzie : O viata de cacat! Fara sprijin. Toti sa te exploateze, toti sa-ti ceara si sa-si faca planuri cu salariul tau, si cand zici ca nu te mai duci pentru CA TI-E RAU, nu mai au ce discuta cu tine. De aceea imi bag ce nu am in ea de viata si n-am incotro, tre sa merg inainte!

Paaaa

Dupa o saptamana de munca...

Zi de zi ma trezeam la 4 si jumatate. La 6 fara 15 plecam. O munca cu adevarat grea. Eu nu am lucrat niciodata pe nicaieri. Nu m-am trezit niciodata atat de devreme si niciodata nu am lucrat la foc continuu. Ce-i drept, la practica lucram mult, dar pana la 12. Acum tre sa stau pana la 3 jumate sau chiar la 4 jumate. Ajung la 5 jumate. Scoala? Nu mai am timp. Cand ies de la metrou, hop colegii ies de la ore... Saptamana asta ma asteapta 2 lucrari, o ascultate si un referat. Deja sunt paralela cu scoala. Nu mai am timp nici sa imi scriu lectiile, da pai sa mai si scriu ceva intr-o lucrare. E al naibii de greu. Ori munca, ori scoala.

Scoala? ha. Pur si simplu copilarie, naivitate, distractie, rasete, barfa, rautate.
Munca? of. Multa munca, concentrare, ameteli, nervi, injuraturi, colectiv... cu 4 clase, in rest? OBOSEALA. E GROAZNIC.

M-am saturat. Vineri abia am ajuns acasa. Abia ma mai tineam pe picioare. Din cauza oboselii. Deja imi vine sa dau un pas inapoi si sa renunt, dar daca renunt... unde ma duc? cine ma mai angajeaza? cine-mi da bani? CINE?!
Daca nu era Marenca si mai ales tatal ei, eu nici pana in ziua de azi nu aveam loc de munca. Tocmai de accea vrea sa le multumesc inca o data. Dar sincer, meseria asta nu e de mine. Pur si simplu nu e de mine. Nu fac fata normei.

La noul job insemnez piese, pun panza pe capute, pun bentita pe vipusca, si in caz ca nu ai de munca, te duci si cosi, tai ate, lipesti, tai fermoare. Intr-un cuvant, de fapt mai multe :) Lucrez intr-o fabrica de incaltaminte. Deci clar e moarte curata. Pentru mine cel putin, da, este!

Viitorul promis suna extraordinar de bine. Dar ca sa ajung "sus" trebuie sa lucrez minim jumatate de an. Deci eu deja dupa o sapt. vreau sa renunt, dar sa mai raman jumatate de an?
Greu, foarte greu!

Unde in alta parte sa ma duc?! Ce sa fac? Nu am nicio experienta. Cine ma angajeaza pe mine?! NIMENI!!!!! De accea sunt nevoita sa raman aici. Pana o sa cad de tot si n-o sa ma mai ridic. Bine ar fii!

Si ca sa va zic ceva... din cauza mea 55 de cizme s-au dus dracului!!! Din cate am inteles eu, le-au vandut, dar daca nu le accepta cumparatorul, ramane cu ele... cine le platea? EU! de unde bani? spargeam o banca! :))
Dar acum la noul model, nu am probleme. Am mult de insemnat dar piesele sunt simple. Slava cerului. Sunt 9 mii de adidasi si 3 mii si ceva de adidasi pentru copii unde aici trebuie absolut toate piesele insemnate. Am o colega OK. De varsta mea. Anu 2 la jurnalism. Dar din pacate eu nu pot sa lucrez asa de repede ca si ea. Si cred ca lucrul asta pe ea o supara. Asta-i viata, n-am ce face... Dupa o saptamana nu pot sa fiu masinarie. Si daca sefu vrea totul PERFECT atunci sa cumpere masinarii de insemnat toate piesele. Dar fie, ce mai conteaza?

Maine din nou la munca. Deja ma ia durerea de cap. Daca si saptamana asta ma simt rau si nu fac fata, renunt! Nu are rost!!! Sa vedem ce-mi rezerva viitorul.

Sa speram ca o sa fie bine!

V-am pupat! Si fiti fericiti!

Gata copilaria! La munca cu tine!!!!

Sunt momente in viata cand pur si simplu ma trezesc de dimineata si vad ca sunt singura. Doar eu si cu mine. Uitandu-ma intr-o oglinda sparta de atatea blesteme si de atatea farmece. Plina de scarba ma spal pe dinti si pe fata si ma duc inapoi in camera. Intr-o camera aglomerata. O camera ca oricare alta dar cu multe amintiri. Multe. A-si considera-o cea mai buna prietena a mea. Nu m-a tradat, nu mi-a spus secretele, nu a ras de mine cand plangeam, cand tipam si cand ma rugam la unicul tablou - la tata - sa ma apere de rele si sa ma ocroteasca, sa fie alaturi de mine si sa ma ajute atunci cand imi e greu. De fiecare data el a avut grija de mine. Si-i multumesc! Coltul unde sunt icoanele. Coltul unde trosneste mobila mereu si mereu, semn ca e cineva prezent si ca "ma vede". Semn ca probabil ingerasii si tata sunt cu mine. Si lucru asta nu ma sperie, ci ma face sa zambesc trist si sa-mi zic in gand " tata, tata, tot aici esti".
Au venit zilele rele. Zilele in care nu ma mai pot considera un copil. Zilele in care dis de dimineata caut in ziar la "Oferte serivici" sau pe Bestjob.ro un loc de munca. Unul full time. Dar nu gasesc nimic. Caut "operator pc" si vad ca pentru un post, doar unul. ATAT. Vad ca sunt 15.453 de CV-uri aplicate. Nu-mi vine sa cred. Caut si caut. Lucrator comercial, operator chimist, tehnician chimist, ambalator, caut si nu gasesc nimic. Trimit cv-uri peste cv-uri si niciun telefon. Apelez la "pile". Nici ele nu mai sunt in stare sa ma ajute, sa ma scoata din cacatul asta numit Viata. Nici ele nu ma ajuta, nu-mi da un loc de munca ca sa imi iau si eu ce am nevoie. Nici ele. Cine sa ma ajute?!
Video-chat si masaj erotic. Atat. Sa se duca cine-o vrea. Eu nu accept asa ceva, nici nu concep asa ceva, nici nu vreau sa aud de asa ceva!
Stau ore in sir navigand pe internet in speranta ca voi gasi un loc de munca, ca voi da telefon si-mi va zice " maine vii la interviu" dar nici macar atat nu gasesc.
Unde sa ma mai duc, cu cine sa vorbesc? Cu mine si atat.
Nici bani de-o guma nu mai am. Sunt pur si simplu scarbita de viata asta plina de cacat. Exact. Scarbita.
Zi de zi aceasi viata.
Nu tu facultate, nu tu servici. Stau acasa. E groaznic. Sa nu-ti permiti sa-ti cumperi nicio carte. Sau, sa ai norocul sa ai o sora si sa-ti dea 30 de lei sa-ti iei o carte de Herta Muller ( momentan e o promisiune.) .

Asta e viata. N-am arme cu care sa lupt momentan. Astept un loc de munca, bani si apoi sa incep sa lupt. Pentru ca banii sunt armele permise intr-o asemenea lupta. Si daca n-ai, te ascunzi sub un morman de pamant. Care, poate, iti va fi mormant sau doar o ascunzatoare.
Astept. Si iar astept. Sanatate sa am. Ca forta ca sa lupt cu viata am!