Sunt obisnuita cu sentimentul singuratatii. Nu ma mai sperie nimic.
Mergi incet, cu capul in jos, scarbit si plin de sila. Nu-ti mai convine nimic. Nimeni nu te mai face fericit. Interesul oamenilor e sa te faca sa suferi. Sa bage cutitul mai rau in inima. Sa-l invarte de doua ori si sa-ti rada in nas. Sa iti intoarca spatele razand. Si tu, apoi, sa te ridici si sa mergi din nou inainte. Pentru ca "viata" nu te asteapta. Ea se scurge ca nisipul intr-o clepsidra. Nu te lasa sa-ti mai legi din nou sireturile. Mergi cu ele desfacute, te impiedici, dar mergi inainte. Asta e cel mai important. Lovit, batut, injunghiat, scarbit, ranit, tu tot inainte mergi. Oricum, nimanui nu-i pasa de tine. Sau de mine.
Fiecare iubeste in felul lui. Unii nu inteleg iubirea altora. Altii o iau ca pe o dusmanie. Altii pur si simplu nu o vad. Eu, nu o simt. Dar merg inainte. Am doar 20 de an si mi-e groaza de "viitor".
N-ai cum sa te bati cu viata. N-ai cum s-o opresti. N-ai cum sa-i zici " cucoana, stai o clipa sa-ti vorbesc". In niciun fel si chip. Ea te ignora. Si te duce spre moarte.
E trist. Dar orgoliul e mare. Capu` sus si privirea inainte. Lovit, ranit, trist, sictirit, mergi inainte. Devin-o o piatra. Fara sentimente si fara regrete. Sau devin-o un om mult mai bun, dar pregateste-te de mult mai multa suferinta!
Viata merge inainte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu