Azi se implinesc 4 ani de cand a plecat "intr-un loc luminat, intr-un loc cu verdeata, intr-un loc de odihna de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea." (Ectenia mortilor).
Imi aduc aminte perfect, chinul, disperarea, durerea, tristetea, pe care a dus-o pana in ultimile clipe de viata. Pana la ora 22.45 cand, vrand sa se duca la toaleta, a cazut in pat - in patul in care eu dorm acum - si a intors capul in dreapta, cu ochii atintiti la un tabou, pierduti. Intrase in coma. Eram eu, mama si bunica - mama lui. Nu m-am speriat. Eram sigura ca a intrat in coma. Mama s-a dus sa cheme salvarea. Dar cine sa-l mai readuca la viata cand cu trei zile in urma fusese la urgenta si punandu-i traheostoma? nimeni. Dupa doua ore si jumatate a venit salvarea. S-a uitat la el si a zis "Lasati-l sa moara in liniste, aprindeti-i o lumanare. Nu avem ce sa-i facem." Si au plecat. Plansete si urlete. Intre timp ii pregateam hainutele nepoatei care avea doar 7 luni. Stiti cum e vorba din popor "Unu vine, altul pleaca" asa s-a intamplat si in familia mea. I-au aprins cateva lumanari la cap si mama cu mamaie au inceput sa-i zica Tatal Nostru. La final, si-a dat ultima suflare. A murit. S-a dus. A uitat de durere, suferinta, tristete. S-a dus intr-un loc mai bun.
Detalii despre cele trei zile nu va mai dau. Nu are rost. Dar... in schimb la 3 saptamani, cand ii faceau pomana, mama, cu coada ochiului l-a vazut stand pe patul bunicii mele razand. Nepoata se oprea in mijlocul casei si radea. Uitandu-se in gol. Eu l-am visat mereu. Si zilele astea. Si mama l-a visat. Cerand mancare, apa, vazandu-l trist si suparat atunci cand o suparam pe mama, fericit atunci cand eram copil cuminte. Si cate s-au mai intamplat.
Cine ma crede? Ma crede si ma intelege doar cine a trecut prin asa ceva.
Azi parca cineva nu-mi da voie sa fiu trista. Dar ma gandesc cu groaza..."cum sa fiu fericita intr-o zii ca asta? cum sa rad, sa glumesc sa ma simt bine cand azi se implinesc 4 ani? cum?" dar ceva, ceva imi zice sa ma duc la scoala si sa rad. Poate e vremea de afara. Cu siguranta daca ploua era urat si frig afara, si eu eram precum vremea.Suparata si trista. Sau poate ca e EL. Poate ca nu vrea sa ma vada trista. Cine va stii?
Ieri am rasfoit albumele cu fotografii. De cand era el pustan, in armata, la nunta, la petreceri, pana la botez si atat. Am chiar un filmulet cu el, cand era bolnav deja. Cand nici nu putea sa mai vorbeasca bine. Cand era f ragusit. Dar nu am sa-l pun aici. O sa ramana al familiei.
Nici nu stiu daca mai imi e dor de el sau nu. Timpul le vindeca pe toate. M-am obisnuit cu gandul. Am inceput o viata noua. Dar radaciniile sunt tot in viata "cealalta". Acum, dupa 4 ani, am alta gandire, alte vise, viata mea nu s-a oprit cand el a murit. El a stat si va sta in continuare pe umarul drept. Acolo unde este si ingerul meu pazitor. Sau poate ca e doar unul si acele este EL. El rade, plange, ma ajuta, ma cearta el este pretutindeni. Si stiu asta. De multe ori mi s-a intamplat ca, ori de cate ori vorbesc pe cineva din familie de rau, ma lovesc rau. Si asta poate fi un mesaj, o pedeapsa de la el. Nu este voie sa vorbesti pe cineva din familie de rau. Daca este rau, fa-l bun. Cauta solutii, asculta-l, intelege-l, afla de ce procedeaza asa.... Si asta e o lectie invatata. Si sunt multe alte chestii care mi se intampla.
Si cu bacu'... Probabil a fost o pedeapsa. Ca in anii de liceu am lenevit mai rau decat animalul ala "Lenesul" . Si uite ca mi-a dat o palma, neluand bacu. M-a durut, am inteles mesajul, si am stat sa invat. Asa cum am stiut eu mai bine. Si in a doua sesiune l-am luat. Si cu nota mare. Si asta datorita Ingerului meu pazitor.
Ei, am multe planuri si stiu ca tata va fi alaturi de mine. Si ma va ajuta. De accea azi nu voi fi trista. Voi fi increzatoare si voi stii ca pot sa fac echipa buna cu el, acolo sus unde e, pe steaua lui.
Te iubesc, tata !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu