N-am timp ...

si cat adevar...

Şi-o să te uit…

 de Boris Ioachim


Şi-o să te uit…
Şi –o să te uit, aşa, cum uită zorii
De noapte, de sclipirea stelelor,
Cum ceru-albastru uită, vara, norii –
Beţivul, veşnic, şirul zilelor.
Cum uită păsările călătoare
De toamnă şi de ceţurile ei,
Când se întorc la cuib scăldat în soare
În primăveri – când zburdă, pe câmp, miei.
Cum uită marea de învolburare
După furtuni, când valu-i liniştit,
În limpezimi de tainică splendoare –
Scaldă un ţărm ce stă-ntre stânci pitit.
Şi-o să te uit, aşa, cum uită cucii
De puii părăsiţi în cuib străin;
Cum uită că au fost copaci, butucii –
Când încălzesc odaia – din cămin.
Şi-o să te uit cum uită, după iarnă,
Gâze şi vrăbii – geruri şi zăpezi,
Când din văzduh ploi calde prind să cearnă
Şi mugurii se umflă prin livezi.
Şi-o să te uit, căci, aşa se cuvine –
Când îngheţat e-al dragostei izvor,
Să uit şi să te scot, de tot, din mine –
Ca să-mi rămână sufletul uşor.
Dar n-o să pot uita, vădit, niciunde
Şi cred că niciodată, nicidecum
A ochilor tăi limpezimi de unde
Şi-al trupului plăpând, suav parfum.
Nu voi uita privirea ta de ciută,
Nici dulce-caldă răsuflarea ta…
Dar cum, în viaţă, toate se cam uită –
Cel mult, în amintiri te-oi fereca…

Rondelul ajungerii la cer
                         de Alexandru Macedonski

In cer s-ajunge dintr-un salt,
S-au nu s-ajunge-n veci de veci...
Te-arunca-n el un cantec-nalt,
In care-al vietei plans ineci.

Spargand fluidicul sau smalt,
Ca o sageata de-aur treci.-
In cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci.

I se mai da-n sfarsit asalt
Sub jar de patimi când te pleci,
In al tau suflet când n-ai alt
Decât fiorii dulci si reci...-
In cer s-ajunge dintr-un salt.

Singuratate, Nu Te-am Voit

                 de George Bacovia
Cumplit
E golul singuratatii!
Sunt ucisul ei...
Singuratatea?
Povara tacerilor
Sfasiate de suspine...

Singuratate
Ochiul tau
Priveste inghetat
In ochiul gandului
Neimpartasit...

Singuratate
Nu te-am voit!
Viata-haina-
M-a daruit tie
Tu m-ai cerut
Vietii
Prizonierul tau
Singuratate

Oamenii
Cum i-am iubit
Dar ei
Nu m-au voit

Din singuratatea
Vietii
In singuratatea
Mortii si nimeni
Nu intelege
Acest adanc

Poeti evitati
Singuratatea
Intre oameni
E viata...

Altfel

                                  de George Bacovia
Omul începuse să vorbească singur...
Şi totul se mişca în umbre trecătoare -
Un cer de plumb de-a pururea domnea,
Iar creierul ardea ca flacăra de soare.

Nimic. Pustiul tot mai larg părea...
Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, -
Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ,
Omul începuse să vorbească singur...